Cele 7 Chakre principale si corespondenta lor pe fiecare zodie.
Chakrele sunt centrii energetici
principali ai corpului nostru prin intermediul carora circula fluxul de
energie. Ele sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale, din
crestetul capului pana la baza coloanei vertebrale – coccis. Desi
acestea se afla de-a lungul coloanei vertebrale, acestea sunt situate pe
partea din fata si din spate a corpului si actioneaza prin intermediul
acestuia.
Cele 7 Chakre principale
Muladhara – situata la baza coloanei vertebrale, chiar langa coccis;
Swadhisthana –situata in jurul buricului;
Manipura – chakra plexului solar, situata in regiunea stomacului;
Anahata – chakra inimii, pozitionata in mijlocului pieptului;
Vishuddha- chakra gatului sau a laringelui, pozitionata la baza gatului;
Ajna- chakra frontala sau al treilea ochi, pozitionata in mijlocul fruntii;
Sahasrara – chakra coroanei craniului, pozitionata deasupra capului;
In cadrul unor articole precedente am
discutat mai pe larg despre rolul pe care-l au acesti centrii
energetici. Astazi vom patrunde intr-un teritoriu mai putin explorat,
cel al astrologiei. In functie de zodia careia ii apartii poti afla care
este chakra ta predominanta, poti intelege care dintre cele 7 chakre
reprezinta pentru tine sursa principala de energie si modul in care iti
influenteaza acest aspect viata. Iata care este chakra dominanta a
zodiei tale:
Berbec – Manipura
Chakra plexului solar. Centrul de energie
al zodiei Berbec este reprezentat de Manipura, cea de-a treia Chakra
care este situata la nivelul stomacului, deasupra buricului. Atunci cand
aceasta Chakra este in dezechilibru, apare sentimentul de vina sau
deprimare, dar si tendinta de a dezvolta un comportament dominator.
Chakra Manipura este raspunzatoare de digestie, dar si de functiile
organelor situate in zona abdominala. Atunci cand se afla in echilibru,
aceasta Chakra ii da Berbecului autocontrol, abilitati practice,
capacitatea de a-si exprima corespunzator individualitatea si de a lua
decizii juste, un simt foarte dezvoltat al propriei identitati.
Taur – Anahata
Chakra inimii. Centrul de energie al
zodiei Taur este reprezentat de Anahata, Chakra inimii. Anahata este
pozitionata in zona plexului cardiac, undeva intre ombilic si gat. Ea
este cea care supravegheaza glanda timus (sistemul imunitar) si inima,
reprezentand in acelasi timp punctul de mijloc al sistemului de chakre.
Atunci cand este in echilibru, Anahata aduce Taurului echilibru in
gandire, actiuni si simtire, senzualitate, blandete, impacare cu sine si
cu ceilalti, afectiune si devotament fata de familie si cei apropiati.
In dezechilibru, Anahata aduce Taurului suferinta pe plan sentimental,
dificultati in a-si deschide inima fata de ceilalti, ratiune in exces.
Gemeni – Vishuddha
Chakra gatului. Punctul de energie
central al zodiei Gemeni este reprezentat de Vishuddha, Chakra
localizata chiar la baza gatului. Vishuddha este asociata plexului
cervical, ei corespunzandu-i tiroida si paratiroida. De asemenea,
Vishuddha controleaza gura, coardele vocale, dar si sistemul auditiv.
Atunci cand este in echilibru, Vishuddha aduce nativului Gemeni
abilitatea de a comunica si de a-si expune gandurile si ideile, usurinta
in vorbire. Totodata, Vishuddha il face pe nativul din Gemeni capabil
sa influenteze prin puterea cuvantului. In dezechilibru, Vishuddha il
poate face pe nativul Gemeni barfitor, clevitor, inclinat spre vorbe
rele si necinste si sa-si exteriorizeze toata mania interioara prin
violenta verbala.
Rac – Ajna
Chakra celui de al treilea ochi. Chakra
care ii da forta si energie nativului Rac este Ajna, pozitionata chiar
in centrul fruntii, deasupra punctului in care se unesc sprancenele.
Ajna este cea care controleaza tiroida, dar si glanda pituitara. Aceasta
chakra este cea care controleaza in cea mai mare masura si sistemul
nervos central. Atunci cand este in echilibru, Ajna aduce Racului o
intuitie iesita din comun, creativitate si imaginatie, inclinatia catre
spiritualitate si meditatie, abilitatea de a percepe si acele aspecte
extrasenzoriale care scapa de multe ori celor din jur. Atunci cand este
in dezechilibru, Ajna aduce introvertire, autoizolare de ceilalti,
sentimentul de singuratate emotionala, sensibilitate exagerata,
inclinatia catre depresie si ganduri negative.
Leu – Sahasrara
Chakra Coroanei. Centrul de forta al
Leului nu putea sa fie reprezentat decat de Sahasrara, Chakra Coroanei.
Dintr-o perspectiva fizica, in conceptia orientala, aceasta chakra se
afla deasupra crestetului capului. Spiritual vorbind, chakra coroanei
este considerata ca fiind punctul de legatura dintre lumea fizica si
lumea spirituala, dintre uman si divin. Atunci cand se afla in
echilibru, Sahasrara aduce nativului Leu intelepciune si putere,
noblete, cunoastere (sub toate formele ei: intelectuala, emotionala si
spirituala), inteligenta mintii, abilitatea de a lua decizii juste chiar
si in circumstante constrangatoare si nefavorabile. In dezechilibru,
Sahasrara ii face pe nativii din Leu sa abuzeze de putere, sa faca
parada de abilitatile lor, sa ii dispretuiasca pe cei slabi, sa ignore
si sa dispretuiasca latura spirituala a vietii. In dezechilbru,
Sahasrara ii face vanitosi si fixisti in sistemul lor de gandire,
atasati la extreme de material.
Fecioara – Vishuddha
Chakra Gatului. Ca si Gemenii, punctul
central de energie al Fecioarei este constituit de Vishuddha, Chakra
Gatului. Vishuddha ii influenteaza insa in mod diferit pe acesti nativi.
Atunci cand se afla in echilibru, Vishuddha aduce Fecioarei pasiunea
pentru informatie, indiferent de forma in care ii parvine aceasta:
verbal sau prin scris. Aduce totodata si respect, loialitate,
constiinciozitate, atractia catre ordine si detaliu, abilitatea de a
aplana conflictele folosindu-se de puterea cuvantului. In dezechilibru,
aceasta chakra ii face pe nativii din Fecioara agitati, irascibili,
panicosi, atasati in mod exagerat de ideea de perfectiune, capabili sa
critice prin cuvinte, dar si sa manipuleze.
Balanta – Anahata
Chakra Inimii. Energia fizica,
spirituala si emotionala a Balantei este data cu precadere de Anahata.
Atunci cand se afla in echilibru, chakra situata chiar in centrul
pieptului este cea care aduce Balantei capacitatea de empatie si de
aderenta la starile celorlalti, o experimentare superioara a iubirii,
toleranta si compasiune fata de ceilalti. Tot Anahata aduce si
preocupare fata de binele celor din jur, iubire pentru tot ce inseamna
frumos, dragoste universala pentru viata. Atunci cand aceasta chakra se
dezechilibreaza, nativul Balantei se dezechilibreaza la randul sau. Are
tendinte depresive, este macinat in interior de temeri si angoase, isi
face griji in privinta propriei frumuseti trupesti, dar si a valorii
sale. Cand Anafata sufera, Balanta are tendinta de a deveni dependenta
de ceilalti, refuzand sa se elibereze din atasament.
Scorpion – Manipura
Chakra Plexului Solar. Punctul energetic
localizat la nivelul plexului solar aduce in cazul Scorpionului
dinamism, pasiune, capacitatea de a trai intens chiar si lucrurile cele
mai nesemnificative. Chakra Manipura face ca acesti nativi sa fie
expansivi, hotarati, siguri pe sine, apti sa isi sustina punctul de
vedere. Scorpionul are o individualitate foarte bine dezvoltata. La
polul opus, cand Chakra Plexului Solar este perturbata, Scorpionii pot
adopta un comportament rautacios, razbunator, cautand sa umileasca si sa
injoseasca. Avizi dupa putere, vor cauta sa-si demonstreze prin orice
mijloace superioritatea fata de ceilalti. Impulsurile sexuale ale
Scorpionului sunt guvernate de planeta Marte, dar si de Manipura.
Sagetator – Swadhisthana
Chakra Sacrala. In viziunea orientala si
occidentala deopotriva, Swadhisthana, chakra sacra, este asociata cu
zodia Sagetatorului. Swadhisthana este pozitionata intre buric si osul
pubian. Swadhisthana este raspunzatoare de activitatea sistemului
limfatic, a glandelor sexuale, dar si a hormonilor. Atunci cand este in
armonie, Swadhisthana aduce Sagetatorului erotism, senzualitate,
stimulare sexuala, dar si imaginatie creatoare. Swadhisthana aduce
totodata si inclinatie catre ezoterism si latura mistica a vietii,
inteligenta sclipitoare, uneori chiar genialitate. Atunci cand e in
dezarmonie, Swadhisthana il predispune pe Sagetator spre excese,
dezamagire, ingamfare, decizii gresite, fantezism. In dezarmonie,
Swadhisthana poate rezulta si in confuzie mintala si ideatica.
Capricorn – Muladhara
Chakra Radacinii. Chakra predominanta a
Capricornului este Muladhara, chakra radacinii. Muladhara este
pozitionata la baza coloanei vertebrale, in apropierea coccisului.
Muladhara este raspunzatoare pentru reproducere si excretie, controland
totodata si rinichii si glandele suprarenale. Cand este in echilibru,
aceasta chakra aduce nativului Capricorn dinamism, siguranta de sine,
perseverenta, capacitatea de a actiona in sensul determinarii propriului
destin. Muladhara il face pe Capricorn sa fie un supravietuitor si un
invingator. Atunci cand este dezechilibrata, Muladhara se manifesta la
exterior prin rigiditate, incapacitatea de adaptare, ura fata de
schimbare.
Varsator – Muladhara
Chakra Radacinii. Ca si in cazul
Capricornului, centrul principal de energie este reprezentat de
Muladhara. In cazul Varsatorului insa, Muladhara isi exercita in mod
diferit dominanta. Cand este in echilibru, Muladhara aduce Varsatorului
flexibilitate, non-conformism, capacitatea de a se razvrati impotriva
unui destin potrivnic. In dezechilibru, Muladhara confera pace
interioara, dar si sentimentul de-a apartine unei comunitati. In cazul
Varsatorului, Muladhara controleaza si instinctul matern. Cand se afla
in dezarmonie, Muladhara aduce teama de respingere, supunere in fata
constrangerilor, incapacitatea de a putea adera la o comunitate,
dificultati in luarea de decizii, dificultati in exprimarea libera a
propriei personalitati.
Pesti – Swadhisthana
Chakra Sacrala. Pe buna dreptate, centrul
de forta al Pestilor este Swadhisthana. Swadhisthana determina in
structura fundamentala a nativului din Pesti deschidere catre tainele
lumii, putere de sacrificiu, capacitate de afectiune. Swadhisthana
trezeste in nativul Pesti si dorinta de a intemeia o familie, dar si
devotamentul fata de aceasta matrice familiala. Swadhisthana vindeca,
Swadhisthana alina. Swadhisthana este raspunzatoare de caldura
sufleteasca a acestui nativ, dar si de inclinatia sa catre aspectele
spirituale ale vietii. Instinctele nativilor Pesti sunt foarte
dezvoltate. La fel ca perceptiile lor extrasenzoriale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce te opreste sa faci un comentariu?