Persoane interesate

vineri, 27 martie 2015

Nu exista boli ! – interviu cu Livia Bonarov

livia bonarov
Livia Bonarov este unul dintre oamenii ce mie, personal, mi-au schimbat viata – in bine. Am cunoscut-o acum cativa ani, la targul Raw Generation si de atunci am ramas prietene.
Livia scrie si scrie minunat, despre viata, despre bolile care nu exista, despre experientele prin care a trecut si concluziile pe care le-a tras in urma acestor experiente. O gasiti pe blog-ul sau : Nu exista boli !
Acum 7 ani, Livia a fost diagnosticata cu melanom malign – cea mai periculoasa forma a cancerului de piele. I s-au mai dat 4 luni de trait. In acest interviu, Livia ne povesteste cum s-a vindecat si de fapt, cum a ajuns la concluzia ca nici nu are ce sa vindece, atat timp cat nu exista boli. Si mai ales, vom afla de la ea ce a invatat in acesti 7 ani.
Draga Livia, proaspat mamica de Dharma J, noi ne stim de ceva vreme. Prima oara te-am remarcat la o prezentare despre hrana vie si vindecarea cancerului cu care ai fost diagnosticata. Apoi, ai scris un articol foarte interesant :
Cum ai ajuns sa-i multumesti acestei boli de care toata lumea se sperie ? Cum te-a schimbat acest diagnostic ?
Draga Delia, i-am multumit si ii multumesc cancerului fiindca mi-a schimbat total viata. A daramat tot ce stiam, tot ce credeam ca sunt, toata povestea pe care mi-o faurisem, in care crezusem si pe care o numeam viata. Cancerul a fost prima trezire la o altfel de realitate, la o alta identitate, a fost un dus rece al constiintei, care m-a confruntat cu mine insami in cel mai sincer si veridic mod de pana atunci.
Se spune ca boala, cand se manifesta in plan fizic, e instalata demult in planurile subtile ale fiintei noastre. Ai putea sa redai, pe scurt, cauzele subtile ale bolii tale si simptomele cu care te-ai confruntat in plan subtil ?
Am fost diagnosticata cu melanom malign. Fiind o afectiune a pielii, cauzele profunde au fost un conflict de separare, in particular, si tendinta exacerbata de defensiva si delimitare, in general. Pielea are atat rol protector, cat si rol de interactiune directa cu tot ce exista, prin piele stabilim contact tactil cu lumea inconjuratoare. Pielea reprezinta, la nivel fizic, harta istoricului proceselor noastre psihice.
Orice forma de cancer ne aduce in atentie existenta unor puternice emotii reprimate, spre a le putea elibera. Celulele sanatoase isi modifica structura si devin maligne, transmitandu-ne un mesaj extrem de important despre cum functionam la nivel inconstient. Simptomatic, daca intelegem mesajul acesta sub forma: “eu sau tu; eu sau corpul, ca intreg; eu sau ceilalti”, vom declansa o lupta, care este, de fapt, o lupta cu sine.
Celulele maligne fac parte din noi, ne apartin, sunt noi insine. Daca declansam lupta impotriva unei parti din noi, riscam sa pierim noi insine in acest conflict. Cand, in mod paradoxal, cancerul tocmai asta ne “indeamna”: sa renuntam la conflictul cu noi insine, adica tocmai la conflictul care l-a generat. Iar noi intelegem exact invers si generalizam conflictul, care poate ajunge sa ne ucida. In loc sa rezolvam conflictul interior, declaram razboi, la exterior, celulelor maligne. Stii cum as numi eu asta? Executia solilor de pace. :)
Mai mult, declansam o lupta subtila cu umbra noastra, cu partea noastra inconstienta, cum o numeste psihologia. Jung spunea ca inconstientul nostru este precum partea subacvatica a unui iceberg, ascunsa, mult mai mare si necunoscuta decat partea vizibila, de la suprafata. A declara o lupta constienta cu inconstientul nostru, necunoscut si profund, mi se pare o ruleta ruseasca, potential sinucigasa. Eu am inteles la timp ca mesajul celulelor maligne era sa transform acel “sau” in “si”. Am inteles ca era timpul sa fac pace cu mine insami, cu trecutul meu, cu ranile, emotiile, gandurile mele si cu lumea intreaga.
Pornind de la aceasta idee – ca vindecarea unei boli nu se rezuma la planul fizic si atat – te rog sa ne spui cum ti-ai vindecat boala pe toate planurile, la ce metode de tratament ai recurs (pe plan fizic, energetic, emotional, mental, spiritual).
Nu cred ca exista boli, deci nu avem ce “vindeca” propriu-zis. In loc de notiunea de “lupta”, prefer notiunea de “renuntare”, iar in loc de “invingere” sau “vindecare”, prefer notiunea de “acceptare”.
N-am abordat “lupta” cu celulele maligne, fiindca nici macar nu poate fi vorba despre o victorie deplina in cazul nimanui. Zilnic putem dezvolta sau avem deja, in corpul nostru, celule maligne. E ca si cum am trai cu frica microbilor si bacteriilor, incercand sa ne construim un glob de cristal steril, perfect, in care sa ne simtim la adapost si in siguranta. Nu exista asa ceva.
Concret, in prima faza psihoterapia m-a ajutat sa ma inteleg mai bine, sa descopar si sa eliberez ceea ce inmagazinasem inconstient, emotii reprimate, suferinte, socuri, traume. Am plans mult, m-am rugat, am inceput sa meditez, sa practic diverse tehnici de relaxare, de eliberare emotionala, de reechilibrare energetica. Am inceput sa studiez, sa caut informatii, spre a intelege ce traiam si cum functioneaza corpul si psihicul.
Am inceput sa descopar drumul catre mine, fiindca numai acolo putea fi sursa profunda a manifestarilor fizice, a “bolilor”. Fiindca n-a fost doar cancerul, am mai avut cateva ocazii de a parasi aceasta viata, am suferit de multe alte “boli”. Medicii nu si-au putut explica, de pilda, cum a dezvoltat sistemul meu imunitar trei tipuri de anticorpi specifici Borreliei, in urma intepaturii unei singure capuse.
Stiu ca nu ai urmat recomandarile medicilor decat in ce priveste interventia chirurgicala. Tratamentul cu Interfon l-ai refuzat. Ai avut, in tot acest proces de vindecare, vreo clipa de indoiala asupra acestei decizii ?
Cand am primit diagnosticul de melanom malign, evident ca habar nu aveam tot ce urma sa invat tocmai datorita lui, asa ca m-am speriat. Practic diagnosticul a fost un alt soc peste socul/conflict care declansase si dezvoltase cancerul. De aceea se spune ca frica de cancer ucide mai repede decat cancerul. Nestiind nimic, n-aveam de ales decat sa cred in medicina, asa ca m-am operat. Apoi am realizat limitele medicinei, atunci cand medicii mi-au mai dat doar patru luni de trait.
Nu prea mai aveam ce pierde, asa ca am cautat altfel de solutii decat cele alopate, am refuzat chimioterapia “preventiva”, Interferonul, extirparea ganglionului santinela, am renuntat chiar si la analize, am facut un singur PET-CT in urma caruia nu mi s-au descoperit metastaze, apoi mi-am dat seama ca n-avea niciun rost sa tot fac analize, fiindca nu simteam nici o usurare si nici o certitudine in urma lor, fiind destul de relative, daca ne gandim ca nu pot arata exact, precum spuneam, cate celule maligne exista in organismul nostru.
Indoieli am avut, indoiala e foarte buna si constructiva, poate ca e chiar inceputul intelepciunii si adevaratei cunoasteri. Dar nu ma refer aici la indoiala in ce priveste refuzul tratamentelor alopate, in aceasta privinta n-am avut nicio indoiala. Ma refer la indoiala asupra a tot ce considerasem eu ca fiind adevarat, asupra sistemului meu de gandire, asupra a ceea ce credeam eu ca as fi, ca ar fi lumea in care traiesc, ca ar fi “bolile”. Diferenta intre aceste doua tipuri de indoieli e diferenta dintre a trai in frica si a trai conform dictonului lui Socrate: “Stiu ca nu stiu nimic.” Eu am o vorba : viata nu poate fi prevenita. Asa ca frica nu-si are rostul, iar indoiala nascuta din frica nici atat.
Ti-ai mai facut controale medicale, dupa ce s-a incheiat povestea ?
Atunci cand fizic nu m-am simtit bine, iar simptomele s-au agravat mult, mi-am facut analize ca sa inteleg ce somatizam.. Inca aveam nevoie de etichete. Pana cand am inceput sa-mi inteleg corpul si sa dezvolt o relatie constienta cu el. In prima faza, mi-am mai facut analize, punand diverse pariuri amuzante cu medicii.
De pilda, cand am ajuns la spital abia tinandu-ma pe picioare, in stadiul in care nu mai puteam bea nici macar apa, si am fost diagnosticata cu AH1N1, am refuzat internarea, iar medicul m-a asigurat ca trebuia sa am deja embolie pulmonara. Am pus pariu ca n-am. Radiografia mi-a dat dreptate. Atunci mi-am dat seama ca am de facut o alegere foarte simpla: sa am incredere totala in medici sau in mine si in corpul meu. Si am ales sa am incredere in corpul meu, mai ales dupa ce el a refuzat doza de Tamiflu, am vomat-o si am inceput sa ma vindec singura, instinctiv, invatand sa constientizez cauzele subtile. Pe atunci, cred ca a functionat si altceva decat procesul natural de autovindecare, cred ca mi-era mai frica sa incap pe mana medicilor decat mi-ar fi putut fi frica de asa-zisa “boala”, ha, ha!
Un alt pariu a fost atunci cand analizele mi-au descoperit hidronefroza incipienta la rinichi, un nodul cicatrizat la un san si altul in plina dezvoltare, amenintand sa fie malign, la alt san. Am refuzat extirparea, am refuzat orice tratament, am ales sa am deplina incredere in corpul meu si am pus pariu cu medicul ca formatiunea nodulara de la san nu este sau nu va deveni maligna. Si am castigat iar. Dupa mai bine de sase luni de monitorizare, in care fiecare noua analiza masura o noua crestere a nodulului si o agravare a starii rinichiului, medicul a constat o vindecare inexplicabila prin prisma cunostintelor si studiilor sale. Rinichiul era “curat”, ca si cum nu suferise de nimic vreodata, iar nodulii de la san descrescusera cu 2mm, enorm din punct de vedere medical. Chiar si nodulul cicatrizat descrescuse!
Atunci am tras urmatoarea concluzie: ca e chiar amuzant sa ne facem radiografii ca sa vedem ce se intampla in corpul nostru cand insasi “boala” e radiografia perfecta prin care corpul ne arata ce este in interiorul nostru, ca manifestare fizica a planului mental si emotional.
Site-ul tau se numeste : Nu exista boli ! Ce vrei sa spui prin asta ? Cum adica nu exista boli ?
Pai, hai sa ne gandim asa, ipotetic si amuzant: daca pe Tarzan il apuca brusc o durere de stomac, crezi ca se gandea imediat ca e bolnav? Daca incepea sa stranute, crezi ca se gandea ca s-a imbolnavit? Crezi ca avea un nume, o eticheta pentru ceea ce experimenta la nivel fizic? N-avea, fiindca nu-l invatase nimeni.
Asta e “boala”, o eticheta medicala. Eu am primit in urma unei colonoscopii, la fel ca foarte multi alti pacienti, in urma diferitelor afectiuni, diagnosticul: “pe fond neuro-vegetativ” sau “pe fond nervos”. Cine ce poate intelege din asta? E o pura eticheta medicala, un zorzon, un nume, o denumire, o notiune goala de continut sau mult prea generala. E la fel de abstract cum ar fi faptul de a-ti explica starea fizica sau psihica pe seama faptului ca esti meteo sensibil.
De unde stim noi, cu absoluta certitudine, ca bolile chiar exista, in realitate? Sa credem asta, oare, doar fiindca asa am auzit, asa am fost invatati, de mici? Dar daca bolile reprezinta, de fapt manifestarea unei vindecari? Dar daca au alte cauze decat cele declarate, prin asociere de simptome si factori, de medicina? Daca aceste asocieri nu sunt corecte, daca au la baza niste deductii incomplete si posibil eronate? Sa nu uitam ca stiinta s-a contrazis de nenumarate ori, de-a lungul vremii, descoperind ca ceea ce sustinea in urma cu ceva timp era complet eronat.
As vrea sa imi poata explica un medic, in amanunt si cu dovezi, cum anume certifica existenta bolilor, pe ce baze si cum poate fi absolut sigur ca aceste baze sunt corecte, definitive, certe, indubitabile. Nici un medic nu poate face asta si stii de ce? Fiindca exista mereu exceptii de la regulile medicinei. Fiindca exista cazuri de pacienti care sfideaza ceea ce au invatat doctorii, care sfideaza ce a descoperit medicina pana acum si ii provoaca, astfel, limitele. Cata vreme stiinta medicala nu este axiomatica, eu imi permit sa cred ca nici existenta bolilor nu este axiomatica, ci extrem de relativa.
Ce i-ai spune unei persoane care tocmai a primit un diagnostic de cancer ?
La modul cel mai simplu si brut, i-as spune sa se caute la sentimente. Pe bune, nu glumesc!
Apoi, i-as mai spune sa aiba incredere deplina in capacitatea innascuta de autovindecare a corpului sau. E oricum singura si cea mai buna sansa de a supravietui fiindca, pana la urma, numai de rezistenta corpului depinde supravietuirea.
Indiferent ce alege, ca alege remedii alopate, ca alege sa le combine cu terapii alternative sau ca le alege exclusiv pe cele din urma, toata treaba o are de facut, pana la urma, propriul organism. De el depinde totul. Iar corpul somatizeaza vizibil ceea ce este invizibil, adica emotii reprimate, negative, suferinte bagate sub pres, furie, conflicte interne, blocaje emotionale si psihice, ganduri, tot ceea ce impiedica fluxul firesc al energiei vitale.
Povestea cu cancerul a inceput in 2008. Au trecut de atunci 7 ani. Intre timp, in viata ta a aparut o minune : Dharma, fetita ta. Cum ai ajuns sa-i alegi acest nume frumos: Dharma?(in sanskrita – scopul vietii)
Nu stiam daca avea sa fie fata sau baiat, asa ca ma gandeam la nume in ambele cazuri, dar nu reuseam sa aleg niciun nume de baiat, in schimb, daca avea sa fie fata, numele Dharma a fost singura optiune. Are foarte multe semnificatii.
Au trecut 7 ani, in loc de patru luni, cat imi dadusera medicii de trait. Aceiasi medici care ma sfatuiau sa nu care cumva sa raman insarcinata, fiindca nu as putea duce sarcina la bun sfarsit sau, in cel mai bun caz, mi-au spus, as lasa copilul fara mama. Aceiasi medici care mi-au pus diagnostic complet eronat de placenta praevia in timpul sarcinii, determinandu-ma sa renunt la ecografii si sa aleg iar increderea deplina in corpul meu. Pur si simplu am refuzat acest diagnostic si s-a dovedit ulterior ca era scos din categoria “sperietura medicala preventiva”.
Sa nu ma intelegi gresit, chiar nu am nimic cu medicii. Ii admir, unii chiar si-au ales aceasta meserie spre a se pune in slujba oamenilor. Am cunoscut medici extraordinari, dedicati meseriei lor, eticii, omului. Insa multi medici, covarsitor de multi, isi au limitele in spatiul cunoasterii lor, in cadrul fix al educatiei lor stiintifice. Iar acest cadru rigid este sfidat de multe ori, precum spuneam, de realitate, de cazuri care contrazic stiinta, in fata carora medicii nu au nicio explicatie.
De exemplu, Dharma unui medic ar trebui sa fie aceea de a nu uita niciodata ca si-a ales menirea aceasta, slujba de medic, spre a le servi oamenilor, de a continua sa invete intreaga viata, de a se indoi de cunoasterea absoluta a stiintei sale medicale si de a nu aborda o atitudine de autoritate absoluta si atotcunoscatoare. Cu atat mai nobila ar trebui sa fie atitudinea etica si smerita a unui medic, in practicarea meseriei sale, cu cat studiile sale sunt superioare si cunoasterea sa vasta, pe cat, in principiu, medicul nu ar trebui sa uite ca a ales se puna in slujba oamenilor la fel ca orice muncitor, fie el brutar, croitor sau sofer de troleibuz.
Intrebarea este daca noi, oamenii, facem ceea ce facem, alegem sa invatam, sa studiem, alegem o anumita meserie spre a deveni cea mai buna varianta a noastra, spre a ne folosi la maxim potentialul personal si a-l oferi in beneficiul celorlalti, sau alegerile noastre au altfel de motivatii la baza? Asta este diferenta dintre Dharma fiecaruia si Karma sa.
Cuvantul “Dharma” provine din sanskrita si este opusul Karmei. Dharma e de natura divina, Karma e de natura umana. Dharma reprezinta legea naturala a existentei, scopul creatiei, Karma reprezinta legea cauzei si a efectului. Dharma este un mod etic de a decide si de a actiona responsabil, prin acceptarea legilor firii, Karma este un mod de a reactiona la tot ce este exterior. Dharma mai inseamna scop personal, menire.
Buddha a fost cel care, dupa iluminarea sa, a predicat Dharma, care poate fi atinsa prin calea de mijloc, calea iesirii din suferinta. Dharma reprezinta o cale etica prin care omul se poate desavarsi pe sine si rostul sau, existenta sa pe acest pamant, spre a atinge cea mai buna varianta posibila a sa, manifestandu-si potentialul maxim cu care a fost inzestrat, spre folosul tuturor.
livia bonarov
Ce ai simtit cand ai descoperit ca esti insarcinata ?
Mi-au dat lacrimile de bucurie.
Cu ce daruri a venit Dharma in viata ta ?
Cu darul nepretuit si cu invatatura iubirii. Dharma imi ofera cele mai profunde si simple bucurii si imi deschide inima. Daca “bolile” m-au confruntat in mod dureros cu mine insami, cu partea mea inconstienta, intunecata, cu suferintele si reprimarile mele, Dharma ma confrunta cu mine in chipul cel mai frumos si luminos, cel mai inaltator posibil, cu cea mai buna varianta care as putea fi. Ii multumesc in fiecare zi ca a ales sa vina in viata mea sa ma invete calea iubirii, a bucuriei. Te vezi pe tine insuti in modul cel mai veridic si sincer cu putinta in ochii copilului tau, e cea mai pura reflectare. Vezi atat copilul tau interior, cat si lumea toata. Si ai de ales si mai constient cum te raportezi la tine si la ceilalti, la tot ce exista, prin prisma relatiei cu propriul copil. Ai de ales sa urmezi calea iubirii, a creatiei, sau calea de a perpetua mostenirea ranilor personale.
Stiu ca ai scris o carte …. :) E surpriza sau ne poti da cateva detalii.
Am scris cartea in noua zile. Multi ma indemnau sa scriu, simteam si eu nevoia asta, dar parca nu se adunau piesele unui puzzle interior, nu se inchegau coerent. Intr-o zi, asta s-a intamplat de la sine, din pura inspiratie. Cartea cuprinde, in prima parte, biografia mea sau “radiografia” multelor mele suferinte, iar in a doua parte o metoda simpla prin care putem deveni si ramane fericiti.
Care sunt planurile tale de viitor ?
De curand, am devenit consilier pentru dezvoltare personala, spre a-i putea indruma pe cei care au nevoie si care apeleaza la mine pentru a regasi drumul catre ei insisi, increderea in sine, spre a-si atinge obiectivele personale si a-si manifesta plenar potentialul.
Urmeaza sa-mi public cartea. Pe viitor, vreau sa va invit la workshopuri, seminarii si tabere in care sa abordez teme precum aplicarea practica a metodei descrisa in carte, spre a fi fericiti; managementul fricii; practica diverselor tehnici de eliberare emotionala; dezvoltarea personala, calea catre cea mai buna varianta a sinelui si multe altele.
Planurile mele de viitor includ invatare si iar invatare. Imi place sa invat, sa scriu, sa le vorbesc oamenilor din experienta, nu doar din teorie. Cea mai importanta este dezvoltarea mea personala in calitate de mama. Nu le putem transmite altora decat ceea ce deja am integrat noi insine si nimic mai mult.
Mai doresti sa ne spui ceva ?
Vreau sa va rog sa deveniti constienti si responsabili de voi si de viata voastra. Vreau sa va rog sa va asumati puterea voastra interioara, capacitatea voastra de autovindecare si faptul ca voi creati ceea ce traiti. Vreau sa va rog sa va traiti viata. Nu doar sa supravietuiti, ci sa traiti! Cu bucurie, cu pasiune, cu daruire. Vreau sa va rog sa va acceptati si sa va iubiti pe voi insiva, asa cum sunteti. Sa va uitati in oglinda, fie cea de pe perete, fie cea din ochii altui om si sa va vedeti acolo asa cum sunteti, minunati, perfecti, o creatie desavarsita, menita sa creeze, la randul ei.
Multumesc, Livia pentru tot ceea ce am invatat de la tine !
Va invit pe toti pe site-ul Liviei Bonarov : Nu exista boli !.Iar pe tine, Livia, te astept sa ne mai impartasesti din experienta ta frumoasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce te opreste sa faci un comentariu?